marți, 14 septembrie 2010

The black boy...

Ha ha...

Azi am fost pe niste straudte intortocheate de pe centrul vechi. O zi de duminica, o zi calda de toamna. Ascultam Tori Amos -Time, dar pe drum imi dau seama ca mai bine dau castile jos si ascult linistea. Niciodata nu am auzit orasul asta mare atat de linistit...

Nu e nimeni pe la terase si nici pe la magazine. Toate sunt inchise.
Ma tot uit prin vitrine si ma reflect in geamuri. La un moment dat ma opresc un fata uneia sa ma holbez la niste pantaloni mai skinny. Imi placea modelul...
Deodata, manechinul se misca si eu ma inlatur de la geam. Inauntru era un tip care aranja marfa si vitrinele.
Incepem amandoi sa radem ca fraierii. Dupa ce radem privindu-ne reciproc, imi deschide usa zambind.

- Salut! Te atrage ceva?
  Tipul asta era o surpriza magnifica, era un negru sau mulatru, nici nu stiu. Si chiar daca era multru iesise mai mult negru... Se vedea ca lucreaza in domeniul asta vestimentar, avea o tinuta impecabila, unica, personalizata. Era extrem de simpatic si ma privea prin pe sub ocherii lui de vedere cu rama patrata si rosie.

- Hmmm, salut! Spun eu incantat si zambesc. Ma uitam la pantalonii pe care tocmai ii dai jos de pe manechin.
- Aa...aia...!? e singura pereche si ma gandeam sa o scot pentru ca nu am gasit toate numerele la acest model.

- Pai ce numar e? dupa cum arata, mie pare sa-m fie buna.
-  29...
- Aaa e perfect....cand ai deschis?
-  Pai...si acum. imi spune el razand.

Parea mult prea politicos, devenea dubios de atragtor. Parca ar fi facut-o intentionat. Nu bag mana in foc ca asta era starea lui naturala, nu cred ca se purta asa cu orice client. Mai ales ca acum era duminica si magazinul era inchis. Nu cred ca si-ar fi dorit doar sa vanda perechea aia pentru simplu fapt ca era singura...

- Hai sa probezi daca vrei! Nu ezita ocazia, crede-ma! Nimic nu e intamplator...lucrurile spontane sunt de multe ori mai reusite decat cele planificate.
-  Aaaa....acum? intreb eu nedumerit...

El intra in magazin si lasa usa deschisa strigand:

- Hai sa probezi, sau macar uita-te la ei.

Nu mai stau pe ganduri, si intru in magazin. El statea ghemuit printre niste cutii si se uita la mine cu acelasi zambet, de data asta parca era totusi mai retinut. Parca emotia din mine, se afla acum si in el.
Iau panatlonii si ma uit la ei mai bine. Erau intr-adevar pe placul meu iar pretul era acceptabil.

- Esti amuzant, ii spun eu tinand panatalonii, iar el incepe sa rada.
- Pune-i pe tine! Uite cabina acolo!
- Cred ca nu e nevoie, imi vin. Dar am sa ma duc ca sa fiu sigur.
- Hai fugi! o spune cu acelasi zambet.
  Oare din ce tara e? oare e nascut aici? Vorbeste prea bine romana. O fi magazinul lui sau e doar angajat? Daca e designer...? Imi puneam tot felul de intrebari mai mult sau mai putin importante. Nu mai eram deloc stanjenit.

- Si...de ce lucrezi si azi? il intreb eu din cabina.
- Pai am venit sa imi aranjez marfa, e toamna, sezon nou...stii tu.
- E magazinul tau?
- Da.
- Mi se pare dragut, ai gusturi bune.
- Gusturile nu sunt ale mele, clineti m-au educat fara sa vreau. Am vazut ce se cere
Parea un tip modest, insa avea un farmec extraordinar...
- Si in afara de afacerea asta mai faci si altceva?
- Da, traiesc singur. Eu si pasiunile mele. O spune pe un ton trist dar impacat in acelais timp si incepe sa cante... fredona ,,What a Wonderful World" a lui Louis Armstrong. Era nebunesc, canta atat de bine!!!
  Si duminica aia de toamna insorita...era extraordinar.
  Incetez orice miscare si il las sa cante. Am simtit ca si el incetase orice miscare pentru ca nu se mai auzea sunetul niciunui ambalaj.

 
Louis Armstrong - What a Wonderfull World
  Asculta  mai multe  audio   calatorii

- Wow...ai cantata extraordinar! Canti undeva? esti Cunoscut?
- Nu... cant atunci cand sunt singur cu gandul ca ma aude cineva ca sa vina apoi sa ma asculte...
- Hmmm, pai acum nu esti singur si te mai si asculta cineva...

Urmeaza o pauza scurta dupa care...

- Da, ai dreptate, sunt cu tine aici, dar nu te vad. In momentul urmator trage perdeaua de la cabina si se uita la mine.
- Ce parere ai? intreb eu razand...
- Pantalonii astia te asteapta de mult. Ai auzit cum te strigau din vitrina si ai venit sa ii probezi. O spune pe un ton calm si intelept batand parca un trist apropo despre cantecul sau. Despre faptul ca el canta singur si nu venea nimeni sa il asculte.
 - Multumesc, insemna ca imi vin bine...Nu cred ca am auzit cum ma striga panatalonii, eu nu au cum s ama strige. sunt doar o bucata de panza. Poate ai o vanzatoare draguta de exemplu care se uita pe fiecare zi la ei intrebandu-se oare ce tip are sa ii cumpere? Oare ce ganduri are persoana care ii cumpara, pentru ce ocazie ii cumpara, unde ii va purta, unde se va aseza cu ei, unde ii va da jos prima oara, cate maini ii vor da jos de el, oare tipul care ii cumpara e virgin, oare tipul care ii cumpara are sa-i faca cu ochiul sau are sa-i lase bacsis sau se intreaba daca acel tip e iubitul ideal....si in felul asta, prin toate aceste ganduri si intrebari, cineva ii poate raspunde ei, nu panatalonilor.

Urmeaza iar un moment de tacere profunda dar scurta in care el isi fizeaza privirea spre mine si spune:

- Oare tipul are cohi alabastri?

Mi s-a parut ciudat, si nu am inteles caci tocmai eu aveam ochi albastri si nu stiam daca vrea sa baat vreun apropo cum ca el m-ar fi atras acolo sau ar fi vrut doar sa imi continuie mie teoria despre atractia pantalonilor.

- Pai din cate vezi...da. Ii cumpar. ii spun eu razand ca un tampit. 
- Hai sa ti-i impachetez! spune el cu tristete...de parca i-ar fi parut rau ca plecam.
- Pai...uite cum facem. vreau sa vin maine sa ii cumpar, acum nu am toti banii la mine. Am spus asta doar cu gandul ca o mai lungim putin, caci nici mie nu imi venea sa plec.
- Bine ti-i pastrez pana maine...
- Iti multumesc mult, am sa vin aici pe de dimineata, esti?
- Cu siguranta...imi spune zambind din nou. Avea un zambet obsesiv, cred ca nu am sa mai scap de el cateva zile si nopti bune.
- Te las sa aranjezi, eu ma duc sa ma plimb singur pe strazi.

Inainte sa ies din magazin...ma intorc la el si il intreb:

- Dar tie sigur iti plac pantalonii astia? Sigur imi vin bine?
- Da, de ce te mai indoiesti?
- Nu stiu...tu i-ai purta ?
- Eu nu, nu sunt chiar genul meu, sunt prea stramti pentru mine
- Dar ai iesi cu un tip imbracat asa pe strada?
- Stii ce? Nu mai veni maine dimineata! Vin-o la 19:00, te schimbi aici si apoi iesim in parc, vrei?

Haa haaa....Am crezut ca a venit Mos Craciun toamna si mi l-a adus la pachet pe baiatul asta... era absolut evident ca tipul era dubios. Nu mai aveam niciun dubiu ca nu ar fi...
Intru din nou in magazin si ma duc aproape de el:

-Stii ce? Ma cheama Victor si ma bucur sa te cunosc! Si ii strang mana incet.
- Albert! imi spune el cu o sclipire uimitoare in priviri. Acum ii cantau ochii in mod obsesiv...
- Ramane pe maine!
- Da, am sa te astept. Victor... inca ceva am sa-ti spun. Eu nu am vanzatoare la magazin, aici eu ma ocup de tot. Dar crede-ma ca toata vara mi-am pus acele intrebari despre acei pantaloni...toata vara m-am gandit exact asa cum ai spus tu...inseamna ca tu m-ai auzit...

3 comentarii:

HappyGay spunea...

Şi-a început să cânte........momentul ăsta a făcut surpriza şi mai mare.......ce cadouri frumoase primeşti, ai o karmă bună! Pot să te adaug la blogroll-ul meu?

Şi sper să ne mai povesteşti despre următoarea întâlnire cu Albert...

HappyGay spunea...

Dacă gândeşti lucruri aşa frumoase e ca şi cum ţi s-ar întâmpla.......şi culmea, astăzi mi s-a întâmplat un lucru asemănător.....mergeam spre casă şi am privit vitrinele căptuşite de chestii ieftine ale unui magazin chinezesc (chinezii de ce nu exportă oare măcar 5% produse de calitate pentru cei cu venituri medii şi mici?!) şi a venit spre geam un prinţ, căruia i-am zâmbit, mi-a zâmbit şi aici s-a oprit contactul nostru fizic.....mă gândeam nervos după, chiar nu am curaj.....

Whiskey Afternoon, Piano and a piece of love spunea...

:P trebuie sa ai daca situatia pare curata. nu ai nimic de pierdut :P